Pădurea
Componentă de foarte mare importanţă a mediului înconjurător, pădurea menţine existenţa vieţii pe Pământ, cel puţin în forma în care o cunoaştem noi.
Pădurea nu trebuie privită ca un „bun” al omului, nenumărate specii din regnul animal şi vegetal depind de existenţa ei. De aceea trebuie asigurată continuitatea pădurilor virgine, în care natura îşi poate urma propriul curs.
În România, există peste 250.000 ha de păduri virgine (cea mai mare suprafaţă din Europa, după Rusia), iar majoritatea pădurilor sunt încă păduri naturale. WWF România a reuşit, printr-un proces de strângere de semnături, să obţină promisiunea Ministerului Mediului şi Pădurilor din România de a porni acţiuni imediate pentru protejarea pădurilor virgine din România, acestea primind statutul de păduri strict protejate.
Totuşi, în lume, foarte multe păduri sunt administrate de om printr-un proces de cultivare a arborilor.
Acest proces de administrare, care de altfel este unul complex, asigură gospodărirea eficientă a pădurilor prin plantări de puieţi, curăţări, răriri, recoltări, urmate din nou de plantări.
Organizaţia independentă, non-guvernamentală şi non-profit „Forest Stewardship Council” (FSC) urmăreşte respectarea cu stricteţe a regulilor pentru o administrare responsabilă a pădurilor, iar certificarea pe care o acordă produselor forestiere asigură că aceste produse provin din surse verificate. Această verificare se întoarce prin lanţul de furnizori până la pădurea de origine.
Grupul Cioata, prin politica sa de protecţie a mediului, foloseşte pentru fabricarea produselor sale doar buşteni proveniţi de la furnizori care deţin certificări FSC.
Dragostea şi respectul nostru pentru mediu nu se limitează aici:
- Realizăm produse durabile, ce pot fi transmise din generaţie în generaţie. Gândiţi-vă câtă materie primă, câtă energie pentru prelucrări şi transport se economisesc astfel! Natura are nevoie de o astfel de atitudine din partea oamenilor!
- Urmărim valorificarea superioară a lemnului. Prin paşii tehnologici impuşi, designul şi sortimentele de calitate înglobate în mobilier, utilizarea deşeurilor pentru obţinerea de energie regenerabilă, asigurăm utilizarea în totalitate a masei lemnoase.
- Produsele noastre sunt biodegradabile şi 100% reciclabile. Orice sfârşit, trebuie transformat intr-un nou început!